Daniela Popa – Muza mea atemporală

Daniela Popa – Muza mea atemporală

Fiecare om își găsește inspirația sau își întruchipează admirația în ceva ce indiferent de cât de întuneric ar fi în jur, i-ar putea lumina mereu drumul. Iar pentru mine, omul care ia forma inspirației este una din bunici.

Simplitatea, ambiția, curajul și bunătatea sunt parte dintre virtuțile care-mi dau curs vieții, dar sunt și cele care-mi definesc muza. Departe de a fi precum una din mitologia grecească, bunica a inspirat toți oamenii care au crescut în jurul ei: să fie iubire într-o lume în care ura domnește.

De la o fetiță mică, săracă și căreia nu i-a fost oferită șansa de a termina gimnaziul, care a trebuit să muncească, a ajuns o femeie responsabilă, pe umerii căreia se afla o gospodărie întreagă atunci când a ajuns mamă. Depășind violența din viața sa, războiul și obstacolele pe care viața le-a înșirat fără pic de milă, a învățat că trebuie să facă mai mult decât să supravețuiască, trebuie să trăiască. Și-a crescut copiii și nepoatele așa cum au învățat-o pe ea anii că trebuie să fie: precaută, puternică, curajoasă și onestă. Nici măcar atunci când viața i-a răpit unul dintre copii, mult prea devreme și mai nedrept decât ar fi fost cazul, nu a încetat din a se îngriji de binele tuturor și din a crede în ziua de mâine.

Nu știu cu adevărat în ce-și găsesc oamenii inspirația. Dar mărturisesc că ajung să o întâlnesc în palmele muncite, cu pielea încrețită și însemnată de trecerea anilor, ale bunicii care-mi mângâie încă părul, o văd în șuvițele scurte și argintii de păr sau în privirea slăbită de vârsta înaintată, dar care nu și-a pierdut sinceritatea reflectată în irișii senini precum cerul zilelor de vară.

Pentru toată viața în care nu a îndrăznit niciodată să renunțe din a fi ea și din a încerca, exact precum o floare de lotus care crește mai întâi în apa murdară și tulbure, doar ca mai apoi, să iasă la suprafață – o văd precum o muză atemporală, în care-mi regăsesc, ori de câte ori este nevoie, inspirația și curajul de a merge înainte.

edt-2-daniela-popa