Lorena Cîmpeanu – Iluzia simplității

Lorena Cîmpeanu – Iluzia simplității

Adesea întâlnim oameni, oameni a căror chipuri sau povesti le uităm odată cu trecerea timpului…Ii uităm.

   Dar am putea noi oare, uita chipurile pline de întrebare? Chipuri ce ne fac să rămânem acolo, prezenți, ascultând și privind asa zisul “film” al fericirii…

   Ca tot omul, am și eu persoane de genul..dar am ales-o pe cea ce m-a influențat cel mai mult în a fi părtașă la o viață pe care o admir din plin,viața mea alături de ea.

Misterul fericirii s-a întruchipat în ea,în sora mea.

    Cum se spune de altfel “am deschis ochii pe ea”…Când părinții erau ocupați, le ținea locul ca o soră matură ce încerca să joace rolul mamei uitând deseori sa își joace propriul rol, însă acea soră matură avea doar 3 ani.

Dar acum realistic vorbind, detașându-mă de emoțiile trecutului, revenind la prezent… cred că ea ar putea influența pe oricine prin voința și puterea ei de a învinge orice obstacol.

   Mă fascinează cât de ușoare par lucrurile doar pentru că ea le face sa pară asa.

Este o persoană ce reușește orice își propune.De multe ori acest lucru m-a făcut și pe mine să îmi doresc aceleași reușite dar totul avea sa aibă un început, prin asta am învățat că totul nu este ceea ce pare, nimic nu este simplu și că totul se face prin efort am învățat să pierd totodată,am învățat a mă cunoaște mai bine pe mine și limitele mele.

    Cu toate că eu o priveam pe sora mea cum trece cu bine peste orice, cum “fără efort” a mai reușit un lucru,așa cum spuneam deseori fără să gândesc însă prea mult…Toate acestea erau niște iluzii…Iluzia ”fără efort” defapt însemna multă muncă și dedicare în spate, dedicare pe care eu de multe ori nu o acordam crezând că lucrurile sunt mult prea simple. Dar astfel am învățat, deci în final am  și câștigat.

     Reușitele surorii mele încă nu s-au terminat și asta pentru că, merită cu adevărat.Am să continui să o privesc și să învăț…Dar cred că sunt deja pe drumul cel bun, având-o pe ea alături.

 Timpul trece iar eu sper să nu uit…

 

screenshot_2019-02-13-20-40-31-1