Lorena Tudor – Bunica – o imagine emblematică a coridorului identitar al spiritului

Lorena Tudor – Bunica – o imagine emblematică a coridorului identitar al spiritului

Floarea albastră a cerului îmi copleşeşte privirile. Cerul este imaginea fundamentală a existenţei, veşnic vie, etern splendidă. El nu păstrează amintiri, impresii, relicve, el nu învaţă, nu îmbătrâneşte. El este splendid pentru că este inaccesibil, este o iluzie ce anulează orice apropiere. Privind, privind mereu, am cunoscut în albastrul său liliachiu un nor imperial, diferit de toţi ceilalţi, desprins din întregul desăvârşit al azuriului. Privirea mea a fuzionat pentru câteva clipe cu înfloririle sale şi, astfel, conturul său a dobândit semnificaţii profunde în sufletul meu, căci îmi amintea de chipul bunicii…

Bunica… ea îmi era cel mai fidel povestitor, iar una dintre legile fundamentale ale copilăriei mele era să ascult poveştile ei despre un copil ce urma să  devină un adult de succes, un copil din viitor, despre care spunea că sunt chiar eu. Mă abandonam pe deplin în mireasma ei tainică de linişte… Mă pierdeam în privirea ei de un verde estompat de trecerea timpului. Mângâiam zâmbind confuză părul ei mătăsos, desprins parcă din conturul diafan alnorilor. În zâmbetul ei eternizat în amintire îmi voi regăsi mereu copilăria, iar pielea ei ţesută din petale de margaretă spulbera neliniştile mele, printr-o simplă atingere ce răspândea  infinita-i iubire pentru mine, în care bunica îşi risipea întreaga fiinţă.

Trecerea timpului a estompat unele nuanţe, iar altele strălucesc trufaş, orbitor. Ochii mei văd acum altfel lumea, dar, dincolo de orice nouă chemare, nouă iubire, sufletul meu va fi mereu încărcat de povara sentimentelor nobile. Cel mai mult îi apreciez acum blândeţea şi înţelepciunea, iubirea necondiţionată pe care mi-o purta, o iubire ce nu are nevoie de cuvinte.

Ea a fost o călauză pentru doua generatii,pregătindu-ne pentru viitorul periplu universal numit … viaţă. Acea încercare ingenuă de a te debarasa de rigori ,de a scinda zâmbetul sublimului,dar şi acea căutare a propriei identităţi ,parcurgerea unui drum labirintic prin meandrele unui destin incert ,plin de intemperii.

2-ionut-smarandache